George Ogăraru este unul dintre cei mai iubiți steliști din ultimii 10 ani. Alături de Rădoi, el a devenit un simbol pentru clubul din Ghencea, dăruirea, determinarea și pentru fidelitatea pentru culori fiind calitățile apreciate de fani.
De aceea, suporterii roș-albaștrilor vor găsi ca cel puțin ciudată ultima declarație dată de fotbalistul de 32 de ani.
Prefațând întâlnirea pe care formația lui Reghecampf o va disputa în februarie (14 și 21), fotbalistul care a cucerit două titluri cu gruparea din Ghencea și a ajuns în semifinalele Cupei UEFA a surprins când a fost întrebat de favorita meciului de luna viitoare.
„Nu pot să mă pronunț în privința câștigătoarei. Nici nu am o favorită, fiindcă m-am simțit foarte bine la ambele. Ca român, înclin spre Steaua„, a spus fundașul, conform Dolce Sport.
Totuși, fostul internațional este convins că partida va fi una extrem de deschisă, astfel că reprezentația va fi una de calitate.
„Va fi un meci spectaculos, cu siguranță, pentru că ambele practică un joc deschis, au jucători valoroși, tineri, cu mult entuziasm„, a mai spus „Ogă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER